Rinichiul şi boala cronică de rinichi

Prin boala cronică de rinichi (BCR) se înţelege că rinichii dumneavoastră nu mai funcţionează corespunzător. Acesta este un proces ce se desfăşoară de regulă pe o perioadă de luni sau ani. Procesul este ireversibil, însă, diagnosticat la timp, cu un tratament corect şi anumite schimbări în stilul de viaţă, el poate fi încetinit sau chiar oprit. Dacă suferiţi de boală cronică de rinichi, încercați să aflaţi tot ce puteţi despre aceasta; tratamentul corect şi schimbările în stilul de viaţă vă pot ajuta. Medicul va colabora cu dumneavoastră pentru a opri sau măcar a încetini progresia bolii, prin controlul cauzelor determinante.

Ce anume fac rinichii?

Cei doi rinichi lucrează mai mult decât vă imaginaţi. Rinichii îndepărtează apa în exces din corp şi reziduurile, 24 de ore pe zi. Acestea sunt îndepărtate din corp prin urină.

Pe lângă funcția de "îndepărtare" sau "curăţare", rinichii mai au şi alte funcţii importante: de reglare a concentraţiei de electroliţi precum potasiul şi sodiul (sarea) din corpul dumneavoastră și de producerea de hormoni pentru controlul tensiunii arteriale, producerea globulelor roşii, menţinerea unor oase puternice.

Cinci stadii ale bolii cronice de rinichi

BCR are 5 stadii (BCR 1-5). Stadiul 3 al BCR este adesea împărţit în 3a şi 3b. Pentru simplificare, stadiile BCR de la 1 la 3a sunt denumite stadiu incipient, iar BCR de la 3b la 5, stadiu terminal.

Pentru a vă ajuta să faceţi schimbările corecte în stilul de viaţă trebuie să cunoaşteţi stadiul bolii, care vă indică cât de mult a avansat boala. Cele cinci stadii ale bolii sunt determinate de valoarea ratei de filtrare glomerulară (RFG). Din acest motiv este important să înţelegeţi ce este RFG.

Rata de filtrare glomerulară (RFG)

Rata de filtrare glomerulară (RFG) este o evaluare a funcţiei renale ce poate fi estimată cu un simplu test de sânge ce măsoară nivelurile de creatinină şi albumină din sânge, luând în calcul vârsta, rasa, sexul şi alţi factori. Cu ajutorul RFG doctorul poate determina stadiul bolii renale şi poate planifica tratamentul dumneavoastră. Cu cât RFG este mai scăzută, cu atât mai mare este riscul de progresie a bolii. Riscul de progresie furnizează informaţii despre probabilitatea ca BCR să avanseze.

Albuminuria

Pe lângă RFG, nivelul albuminuriei poate fi de asemenea important. Albuminuria înseamnă că în urină se elimină albumina, ceea ce este anormal și poate fi un semn timpuriu al bolii cronice de rinichi. Aceasta înseamnă că rinichii nu filtrează sângele suficient de bine. Albuminuria poate fi depistată cu un simplu test de urină pentru a vedea dacă există proteine în urină. Cu cât este mai mare nivelul albuminuriei, cu atât este mai mare riscul de progresie a BCR.